Nu mai puțin de 18 competitori au depus oferte la licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN), anunțată în premieră de Profit.ro, pentru achiziția de echipamente medicale de protecție anti-COVID 19, în urma căreia ministerul vrea să încheie un acord-cadru pe 12 luni ce poate ajunge la peste 108 milioane lei, valoarea minimă a achiziției fiind estimată la 27,5 milioane lei.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) vrea să cumpere, în contextul pandemiei COVID-19, echipamente medicale de protecție, valoarea acordului-cadru pe 12 luni scos la licitație recent de instituție putând ajunge la peste 108 milioane lei. Valoarea minimă a achiziției este estimată la 27,5 milioane lei.